Raport curent anterior AGA Alum aprilie 2025

Vin, 03/28/2025 - 18:00
 
Prin prezentul raport curent vă informam despre convocarea Adunărilor Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor Alum S.A.:
 
I. Prin Hotărârea nr. 389/27.03.2025, Consiliul de Administrație al Alum S.A. (denumită în continuare “Societatea”), cu sediul în Tulcea, str. Isaccei nr. 82, jud. Tulcea, România, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J36/29/1991, CUI 2360405, în temeiul art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările ulterioare, convoacă Adunarea Generală Ordinară și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor înscriși în Registrul Acționarilor Societății la sfârșitul zilei de 17 aprilie 2025, considerată dată de referință, pentru data de 30 aprilie 2025, începând cu orele 11.00 și respectiv începând cu  orele 12.00 la sediul Societății din Tulcea, str. Isaccei nr. 82, jud. Tulcea, România.
 
În cazul în care la data menționată nu se întrunește cvorumul de prezență prevăzut de Actul constitutiv al Societății, se convoacă și se fixează în temeiul art. 118 din Legea  nr. 31/1990, republicată, cea de-a doua Adunare Generală Ordinară și cea de-a doua Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor, pentru data 1 mai 2025, începând cu orele 11.00 și respectiv începând cu orele 12.00 la sediul Societății din Tulcea, str. Isaccei nr. 82, jud. Tulcea, România.
 
II. Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor este următoarea:
 
1. Aprobarea situațiilor financiare pe anul 2024 întocmite conform OMF 1802/2014, pe baza Raportului administratorilor și Raportului auditorului financiar pentru anul 2024.
2. Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pentru anul 2024.
3. Aprobarea repartizării profitului net aferent anului 2024.
4. Aprobarea Raportului Anual pentru anul 2024 întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 5/2018 al Autorității de Supraveghere Financiară. 
5. Aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025. 
6. Aprobarea Programului de activitate pentru anul 2025.
7. Aprobarea Planului de investiții pentru anul 2025.
8. Aprobarea remunerației cuvenite membrilor Consiliului de Administrație pentru anul 2025. 
9. Aprobarea limitei generale a tuturor remunerațiilor suplimentare acordate membrilor Consiliului de Administrație însărcinați cu funcții specifice și a remunerațiilor acordate directorilor, pentru anul 2025.
10. Aprobarea împuternicirii doamnei Mariana Feodorof pentru efectuarea tuturor formalităților necesare în vederea înregistrării hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.
11. Aprobarea datei de 30 mai 2025 ca dată de înregistrare a acționarilor, pentru opozabilitatea hotărârilor luate în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 87 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.
12. Aprobarea datei de 29 mai 2025 ca ex date, în conformitate cu dispozițiile  art. 187 pct. 11 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și  operațiuni de piață, emis de A.S.F.
 
III. Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor este următoarea:
 
1. Aprobarea dizolvării Societății conform prevederilor art. 15324 din Legea 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările ulterioare, în condițiile în care, din cauza pierderilor stabilite prin situațiile financiare, activul net al Societății, determinat ca diferență între totalul activelor și totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris.
2. Aprobarea împuternicirii doamnei Mariana Feodorof pentru efectuarea tuturor formalităților necesare în vederea înregistrării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor. 
3. Aprobarea datei de 30 mai 2025 ca dată de înregistrare a acționarilor, pentru opozabilitatea hotărârilor luate în ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, în conformitate cu dispozițiile articolului 87 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.
4. Aprobarea datei de 29 mai 2025 ca ex date, în conformitate cu dispozițiile art. 187 pct. 11 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, emis de A.S.F.
 
IV. Unul sau mai mulți acționari care dețin, individual sau împreună cel puțin 5% din capitalul social al Societății,  are/au dreptul: 
(a) de a introduce noi puncte pe ordinea de zi a celor două Adunări Generale ale Acționarilor (fiecare punct nou va fi însoțit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de cele două Adunări Generale) și 
(b) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a celor două Adunări Generale ale Acționarilor, 
în termen de 15 zile de la data publicării prezentului convocator, respectiv până cel târziu la data de 14 aprilie 2025. 
Aceste drepturi vor fi exercitate numai în scris. 
 
V. Acționarii au dreptul să adreseze întrebări privind punctele de pe ordinea de zi a celor două Adunări Generale, răspunsurile urmând a fi publicate pe pagina de Internet a Societății www.alum.ro. Întrebările vor fi depuse sau expediate la sediul Societății astfel încât să fie înregistrate la registratura Societății până cel târziu la data de 22 aprilie 2025, ora 16.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar și cu majuscule “PENTRU ADUNĂRILE GENERALE ORDINARĂ ȘI/SAU EXTRAORDINARĂ ALE ACȚIONARILOR DIN 30 APRILIE/1 MAI 2025”.
 
VI. Acționarii înregistrați la data de referință își pot exercita dreptul de a participa și de a vota în Adunările Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor direct, prin corespondență sau prin reprezentant cu împuternicire specială/generală. Împuternicirea generală va putea fi acordată de acționar, în calitate de client, doar unui intermediar definit conform art. 2 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, sau unui avocat. 
 
VII. În cazul în care acționarii își desemnează reprezentanți pentru a participa și vota în cadrul Adunărilor Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor, notificarea desemnării acestora va fi transmisă Societății numai în scris. 
 
VIII. Formularele de buletin de vot prin corespondență și formularele de împuterniciri speciale pentru reprezentarea acționarilor în Adunările Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor se pot obține de la sediul Societății, precum și de pe pagina de Internet a Societății www.alum.ro.  
 
IX. Formularele de vot prin corespondență, completate de acționari fie în limba română, fie într-o limbă străină de largă circulație în domeniul financiar internațional, vor fi depuse sau expediate la registratura Societății, în original, prin scrisoare recomandată sau vor fi transmise prin e-mail, cu semnătură electronică extinsă încorporată conform Legii nr. 455/2001 privind semnătură electronică, republicată, la adresa mfeodorof@alum.ro – însoțită în acest caz de o cerere de confirmare a citirii (read receipt request în limba engleză), împreună cu copia actului de identitate pentru acționarii - persoane fizice sau copia actului de identitate a reprezentantului legal al acționarului - persoană juridică, semnatar al Formularului de vot prin corespondență, astfel încât să fie înregistrate la Registratura Societății/recepționate la adresa de e-mail mfeodorof@alum.ro astfel:
- până cel târziu la data de 28 aprilie 2025 ora 09.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar și cu majuscule “VOT PRIN CORESPONDENȚĂ PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR DIN 30 APRILIE/1 MAI 2025; În cazul buletinelor de vot prin corespondență pentru vot secret, buletinele de vot prin corespondență vor fi introduse într-un plic separat pe care se va menționa “VOT SECRET PRIN CORESPONDENȚĂ PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR DIN 30 APRILIE/1 MAI 2025”; 
- până cel târziu la data de 28 aprilie 2025 ora 10.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar și cu majuscule “VOT PRIN CORESPONDENȚĂ PENTRU ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACȚIONARILOR DIN 30 APRILIE/1 MAI 2025”.
 
În cazul formularelor de buletin de vot prin corespondenta transmise cu semnatura electronica extinsa incorporata, Alum pune la dispoziția expeditorilor numerele de telefon +40 (0)240 535 740 pentru a verifica recepționarea mesajului conținând votul astfel exprimat.
 
X. Buletinele de vot prin corespondență care nu sunt primite în forma și în termenul stipulat la art. IX din prezenta convocare nu vor fi luate în calcul pentru determinarea cvorumului de prezență și vot precum și la numărătoarea voturilor în Adunările Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor.
 
XI. Împuternicirile pentru reprezentarea acționarilor în Adunarea Generală, completate de acționari fie în limba română, fie într-o limbă străină de largă circulație în domeniul financiar internațional, însoțite de copia actului de identitate al reprezentantului desemnat, vor fi depuse sau expediate, la registratura Societății, în copie cuprinzând mențiunea conformității cu originalul sub semnătură reprezentantului, prin scrisoare recomandată sau vor fi transmise prin e-mail, cu semnătură electronică extinsă încorporată conform Legii nr. 455/2001 privind semnătură electronică, republicată, la adresa mfeodorof@alum.ro – însoțită în acest caz de o cerere de confirmare a citirii (read receipt request în limba engleză) - astfel încât să fie înregistrate la registratura Societății/recepționate la adresa mfeodorof@alum.ro,:
- până cel târziu la data de 28 aprilie 2025 ora 09.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar și cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACȚIONARILOR DIN 30 APRILIE/1 MAI 2025”;
- până cel târziu la data de 28 aprilie 2025 ora 10.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar și cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACȚIONARILOR 30 APRILIE/1 MAI 2025”;
 
În cazul împuternicirilor transmise cu semnătură electronică extinsă încorporată, Alum pune la dispoziția expeditorilor  numerele de telefon +40 (0)240 535 740 pentru a verifica recepționarea mesajului conținând votul astfel exprimat.
 
XII. Numai persoanele care sunt înregistrate ca acționari la data de referință au dreptul de a participa și de a vota în cadrul Adunărilor Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor din data de 30 aprilie/1 mai 2025, personal, prin corespondență sau prin reprezentant cu împuternicire specială. 
 
XIII. Documentele și materialele informative referitoare la subiectele aflate pe ordinea de zi a celor două Adunări Generale, precum și proiectele de hotărâri pentru punctele de propuneri de pe ordinea de zi a celor două Adunări Generale, formularele de buletin de vot prin corespondență și de împuternicire specială pentru reprezentarea acționarilor în Adunările Generale Ordinară și Extraordinară ale Acționarilor, precum și Regulamentul pentru exercitarea dreptului de vot în Adunările Generale de carte acționarii Alum S.A. Tulcea, se află la dispoziția acționarilor la sediul Societății din Tulcea, str. Isaccei,                   nr. 82, jud. Tulcea, România și sunt postate pe pagina de Internet a Societății www.alum.ro începând cu data de 28 martie 2025, începând cu orele 18:00.
 
Informații suplimentare se pot obține la tel. 0240.535.022.
 
 
Genoveva Năstase                                                Mihaela Duralia
Președintele Consiliului de Administrație               Director Financiar
Hide URL: 
Show URL