ALUM se concentrează pe creșterea eficienței și pe proiectele de protecție a mediulu
Joi, 07/19/2018 - 13:41• Investiții de 59 de milioane de lei pentru anul 2018 în tehnologie și protecția mediului
• Compania a sărbătorit 45 de ani de la punerea în funcțiune a rafinăriei sale de alumină
Tulcea, 19 iulie 2018 - ALUM SA (BVB, segmentul ATS - AeRO: BBGA) singurul producător de alumină calcinată din România, a bugetat în 2018 investiții în valoare de 59 de milioane de lei, pentru modernizarea tehnologică și a procesului de producție, în concordanță cu strategia Companiei de creștere a eficienței și de protecție a mediului.
„Suntem mândri să sărbătorim 45 de ani de activitate la uzina din Tulcea și să facem parte dintr-un proces de transformare care a făcut din ALUM un atu major pentru mediul de afaceri local și pentru economia românească, în general, fiind, în același timp, o parte strategică a Grupului ALRO", a declarat Gheorghe Dobra, CEO ALUM. „Am implementat un program extins de investiții la ALUM, care vizează creșterea eficienței și respectarea reglementărilor de mediu în vigoare. Pe lângă investițiile efective în tehnologie, rolul crucial în această evoluție a fost jucat de angajații noștri, care au făcut posibilă această celebrare și toate realizările companiei. Acest program va continua, concentrându-se pe proiecte de tehnologie și de mediu", a adăugat Gheorghe Dobra.
Proiectele de modernizare, începute în 2007, au dus la o creștere semnificativă a eficienței globale, a calității produselor și a capacității de producție, precum și la reducerea costurilor de producție, punând în același timp un accent deosebit pe siguranța operațională și a angajaților. Investițiile au acoperit două domenii majore: tehnologia și mediul. În perioada 2007-2009, ALUM și-a construit rețeaua internă de gaze naturale și a convertit sistemele de ardere ale cazanelor de abur și ale calcinatoarelor de la utilizarea păcurii la utilizarea gazelor naturale. În plus, compania a mărit capacitatea de producție a calcinatorului static și a achiziționat și montat echipamente pentru eficientizarea fluxului tehnologic.
Din 2009 până în prezent, Compania a investit în tehnologie și în măsuri de protecție a mediului, reducând emisiile și cantitatea de apă utilizată pentru procesele tehnologice, precum și în creșterea siguranței operaționale a haldei de șlam. Investițiile au acoperit, de asemenea, măsurile de siguranță operațională a echipamentelor, creșterea eficienței energetice și punerea în funcțiune a echipamentelor de ultimă generație care au permis ALUM să își diversifice portofoliul de produse.
Astfel, consumul specific de energie a scăzut cu 15,77% în 2017 față de nivelul din 2013. Investițiile tehnologice au condus, de asemenea, la reducerea semnificativă a emisiilor de CO2 pe tona de alumină produsă.
Programul de investiții a vizat, de asemenea, proiecte de mediu specifice, care au ca obiectiv, printre altele, depozitarea șlamului rezultat din procesul de producție a aluminei. Începând cu anul 2009, ALUM a modernizat instalația de depozitare a șlamului într-un proiect major care a fost dezvoltat în colaborare cu specialiștii din Australia Hatch Ltd., Universitatea Tehnică de Construcții București și Iprolam SA București, care a constat în construirea unei instalații pentru depozitarea șlamului îngroșat. Alum a consolidat digurile haldei, pe care a închis-o ecologic parțial în zona frontală a barajului și a plantat perdea forestieră, a executat canalul de colectare și de deviere a apelor pluviale, pentru prevenirea inundațiilor, a implementat un sistem de pulverizare cu apă pentru umectarea suprafeței șlamului cu scopul de a reducere cantitatea de prafl și, în același timp a pus în funcțiune un sistem de monitorizare a calității apei subterane.
În prezent, Compania își propune să implementeze o tehnologie de nivel superior și colaborează cu institutele de cercetare pentru a identifica soluții pentru transformarea șlamului într-un produs utilizabil comercial.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Florența Ghiță
Bucharest
Phone: +40 744 644 004
Email: investor.relations@alro.ro
Despre:
ALUM
ALUM este singurul producător de alumină calcinată din România, utilizată pentru obținerea aluminiului și deține o rafinărie de alumină cu o capacitate de producţie de 600.000 tone pe an. Alumina produsă de companie este livrată atât pe piaţa internă către ALRO S.A., parte a Grupului Vimetco, precum şi la export. Acţiunile companiei ALUM sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti din 1997.
Grupul ALRO
ALRO S.A. și filialele sale sunt denumite în mod colectiv ''Grupul ALRO'' sau “Grupul”. Companiile care fac parte din Grupul ALRO sunt: Alro S.A. - producătorul de aluminiu, Alum S.A. - producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. - societatea minieră de extracție de bauxită, Vimetco Extrusion S.R.L. – procesator produse extrudate, Conef S.A. – administrarea portofoliului de acțiuni ale Alro, Global Aluminium Ltd. - entitate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru ALRO.
Președinte Consiliu de Administrație / Director General Director Financiar
Gheorghe DOBRA Mihaela DURALIA